O adolescentă de 16 ani a căzut de pe tiroliana din pădurea Schullerwald. Aceasta a fost transportată la spital, alegându-se cel mai probabil cu un traumatism toracic.
Potrivit bistriteanul.ro, incidentul s-a produs în urmă cu puțin timp, în Pădurea Schullerwald. Aceasta s-a rănit destul de serios, după ce a căzut de pe tiroliana amenajată în parcul-pădure.
Aceeași sursă citează că fata a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, alegându-se, din primele informații, cu un traumatism toracic. Potrivit martorilor, adolescenta susținea că nu-și mai simte picioarele. Aceasta este conștientă.
Adolescenta era însoțită de mama sa, care a și sunat după ajutoare. Se pare că adolescenta a intrat într-un copac în timp ce se dădea pe tiroliană. Aceasta acuză dureri de spate, dar se pare că nu va rămâne paralizată.
Poliția a luat-o la întrebări pe mama adolescentei, pentru a exclude o vătămare corporală din culpă. Se pare că cele două erau singure lângă tiroliană în momentul producerii incidentului.
Cele două au ajuns în Schullerwald în jurul orei 21:00. Au apucat să se dea de câteva ori pe tiroliană până să se întunece. Deși nu se mai vedea mare lucru, adolescenta a insistat să se mai dea o singură dată pe tiroliană înainte să plece acasă cu mama sa. Atunci s-a produs incidentul, adolescenta lovind în plin un copac din zonă.