Procuratura Generală anunţă despre  finalizarea urmăririi penale şi a expedierii în instanţa de judecată a cauzei penale în privinţa unui procuror din cadrul Procuraturii municipiului Chişinău, învinuit de comiterea abuzului de serviciu la investigarea unui caz de omucidere.

Potrivit celor constatate, în perioada anilor 2014 – 2015, fiindu-i repartizate spre executare cererile de comisie rogatorie, formulate de către autorităţile Olandei pe faptul tîlhăriei soldate cu decesul unei persoane, comise inclusiv de un moldovean în or.Winterswijk, procurorul Procuraturii mun.Chişinău a abuzat de situaţia de serviciu.

În concret, fiind conducătorul grupului de urmărire penală pentru investigarea cazului, procurorul a tăinuit 79 de suporturi electronice cu înregistrările interceptărilor telefonice, realizate în procesul măsurilor speciale de investigaţii. Din conţinutul acestor înregistrări  reieşea că procurorul, adică el, ar  fi fost influenţat pentru a-i favoriza situaţia învinuitului prin excluderea unui capăt de acuzare. Astfel, conştientizînd faptul că în cazul în care interceptările vor deveni cunoscute, atunci ar putea fi recuzat şi supus unei anchete disciplinare sau unei investigaţii penale prin prisma săvîrşirii unor acte de corupţie, procurorul nu le-a prezentat judecătorului de instrucţie, tăinuindu-le.

De asemenea, s-a mai constatat că, la încadrarea juridică a faptelor persoanei acuzate de comiterea tîlhăriei, soldate cu omorul cetăţeanului olandez, procurorul a muşamalizat concluziile experţilor şi încadrările juridice, date de către autorităţile olandeze, excluzînd din acuzaţie fapta de omor intenţionat comisă de către  acesta şi a expediat  dosarul în judecată doar pentru infracţiunea de tîlhărie.

Ulterior, un alt acuzator de stat a retras cauza  penală din instanţă pentru modificarea acuzării inculpatului în sensul agravării ei, incriminindu-i şi savîrşirea omorului intenţionat. În rezultat, inculpatul a fost recunoscut culpabil şi condamnat la 20 de ani închisoare.

Cauza penală a fost expediată pentru examinare Judecătoriei sectorului Rîşcani, iar dacă va fi recunoscut culpabil de cele incriminate, fostul procuror riscă amendă de cel mult 40 mii lei sau închisoare de pînă la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariu
Nume