Studenţii de la Universitatea de Stat cu cea mai bună reuşită, dar și cei care provin din familiile social-vulnerabile beneficiază de condiții mai bune în căminele studențești. Astfel, 280 de tineri au fost deja cazați în cămine de tip hotel, iar încă 160 urmează să-şi ocupe camerele până la sfârșitul lunii octombrie, informează prime.md.

Studenţii vor locui în camere de două persoane. Ei vor împărţi o baie şi o bucătărie cu alţi doi colegi.

„Fiecare facultate a primit locurile după numărul de studenți. Facultățile mai mari au primit câte 30 – 40 de locuri de cazare, iar celelalte mai mici câte 10 – 15 locuri”, a spus şeful Departamentului Social USM, Victor Gârlea.

Studenţii beneficiază de bucătării dotate cu electrocasnice, săli de calculatoare, precum şi o spălătorie modernă.

„Aici studenții nu au dreptul să fumeze în cămin, să consume băuturi alcoolice, substanțe stupefiante, însă au dreptul să învețe și să facă curat”, a afirmat şefa Direcţiei Servicii Studenţeşti, Nelea Ursu.

Pentru cazarea în noile cămine, studenţii plătesc câte 700 de lei lunar, în timp ce în căminele vechi taxa era de 250 de lei.

În prezent, Universitatea de Stat din Moldova are un campus cu cinci cămine studențești, dintre care trei au fost renovate. Celelalte două vor fi reparate până în anul 2018.

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here