E greu să nu te simți impresionat atunci când străbați un oraș a cărui istorie se întinde pe mai bine 7000 de ani. Un oraș care și-a păstrat istoria, aerul medieval cultura întregii Elveții. Tot de la evețieni putem învăța lucruri care duc spre o viață liniștită, relaxantă și lipsită de stres. Iată cinci dintre ele:

1.Pentru elvețieni, orele de linişte sunt considerate sfinte. De obicei, cei care nu respectă această regulă, vecinii au grijă să cheme poliţia.

2.Elveţienii pun întotdeauna mâinile şi coatele pe masă atunci când mănâncă. Este considerat un gest necuviincios să-ţi ţii mâinile în poală atunci când stai la masă.

3.Reciclarea este un stil de viaţă în Elveţia! Fiecare cartier dispune de locuri speciale pentru colectarea deşeurilor reciclabile, marcate şi cu un semn ce te avertizează să nu arunci sticlă sau aluminiu între orele 22 şi 07.

4.La angajare, angajatorii elveţieni cer o mulţime de date personale, inclusiv numărul de copii al unei persoane, pentru că acestea adaugă diverse sporuri la salariul final.

5.Elvețienii apreciază produsele ecologice și cele hand-made. Dovada ar fi magazinul Freitag (Vineri), în care absolut toate produsele sunt realizate din deșeuri plastice sau din cauciucul rezultat din topirea anvelopelor uzate.

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here