„Mai întâi râdem, apoi facem” – motto-ul Akademiei DAS, ce și în acest an, conform tradiției urmate de circa douăzeci de ani, organizează tabăra de vară pentru elevii din întrega lume, cu scopul de a-i învăța limba germană.

Tabăra de vară se va desfășura în periada 7 iulie – 6 august în apropierea orașului Berlin, unde sunt invitați să participe tinerii cu vârsta cuprinsă între 10 și 17 ani, iar cei selectați vor fi scutiți de plată.

Pe lângă cursurile de limbă germană, veți fi încadrați în diferite activități interactive împreună cu alți tineri. De asemenea, veți avea parte de excursii la Berlin.

Oferta cuprinde:

– 40 cursuri de instruire a limbii (germană);

– Hrană (trei mese pe zi, masa de prânz la pachet);

– Cazare în camere comune (cu duș / WC);

– Ateliere lingvistice în aer liber;

– Materiale de învățare, jocuri pentru dezvoltarea vorbirii;

– Test de plasare și examen final;

– Certificat de participare;

– Excursii, costurile de transfer și taxele de intrare;

– Asigurarea de călătorie;

De asemenea, fiecare participant trebuie să-și achite independent costul călătoriei internaționale.

Pentru a te inscrie la acest concurs , al cărui termen limită este 14 mai, este necesar să răspunzi la întrebarea : „Ce înseamnă „DAS”?”  în DAS Akademi și să completezi formularul de aplicare.
Pentru informații suplimentare puteți accesa pagina oficială a consursului.

 

Pentru formarea legăturii interne:

pagina oficială a consursului –http://www.dw.com/de/gewinnt-einen-platz-im-sommercamp-für-deutschlerner-im-wert-von-1349-euro/a-19201493
DAS Akademi –
http://www.languagecamps.de/de/

Articol realizat de Cătălina Budurin

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here